Despre mezinul familiei nu prea am scris. Zilele au trecut mult prea repede parcă, iar vreme de blog nu am mai găsit. Poate nici chef de scris nu am avut. Bebe Andrei are deja un an și aproape jumătate și e un năzdrăvan fără astâmpăr. Tare aș vrea să știu ce o fi în căpșorul lui când se plimbă de colo-colo prin casă, când scoate tot ce prinde de prin dulapuri.
Dragoste cu năbădăi
Și parcă aș vrea să opresc timpul în loc când îmi văd cei doi copii ținându-se de mână, când îi văd că se joacă împreună, când se aleargă prin casă. Nu se întâmplă pentru mult timp asta, ce-i drept. Andrei cam dă cu bățul în baltă, cum se spune, face ce face și strică feng shui-ul. E o dragoste cu năbădăi între ei doi. Andrei o trage pe soră-sa de păr, de rămâne cu un smoc între degețele. Ba dă să muște, ba îi ia jucăriile Ștefaniei, ba îi stinge becul (am zis doar că Alin a montat în toate camerele întrerupătoare pe bază de baterii la nivelul la care pot ajunge și copiii). Acum se aud râsetele lor, iar în momentul următor se țipă, se trântesc lucruri.
Andrei e cel repezit, nerăbdător. De parcă ar fi un băiețel de aproape 18 luni 🙂 E cel care trage de lucrurile surorii lui, iar ea, în funcție de toane, are o răbdare incredibilă sau se plânge de lucruri care nouă, adulților, ni se par prea banale. Trebuie să ai strategii de mediator în unele cazuri. Desigur, Ștefania e uneori geloasă, nu la modul declarat, dar se manifestă. Chiar dacă uneori e dificilă, încerc să o înțeleg. I s-au mai estompat pornirile, dar vrea și ea în brațe, vrea și ea să stea în scaunul lui Andrei, vrea să îi facem și ei ceva ce îi facem lui Andrei. E normal, până la urmă. Nici nu cred că suntem noi genul de părinți care am ținut-o la distanță de la venirea lui Andrei. Mai greu e când se adună emoțiile și la noi și la ea.
Nu doar o dată ne-a spus Ștefania că e bucuroasă că îl are frățior pe Andrei. E plăcut să îi vezi cum se îmbrățișează, chiar dacă în secunda următoare Ștefania este împinsă de micul gărgărel. Micuța fetiță chiar ne-a spus că nu o să îl lovească pe fratele ei, chiar dacă îi mai vine să facă asta câteodată. Draga de ea știe că l-ar durea și nu vrea să îi facă rău. Dă dovadă de gândire matură, ce pot să zic, chiar dacă în inocența ei își dorește „măcar un unicorn”.
Părințeală 