N-aș vrea să treacă anul 2017 fără să mai scriu încă un articol, așa că las și eu asta aici. Oricum am cam tras chiulul în ultima vreme. Astăzi vreau să scriu despre ce am mai făcut noi în ultima vreme, dat fiind faptul că a trecut și o zi importantă pentru noi și Ștefania: prima ei serbare.
PRIMA SERBARE. A fost mai bine decât mă așteptam, dar fără să vreau m-am lăsat copleșită de emoții. Un lucru mi-am promis, însă: nu voi avea așteptări prea mari. Nu o să se întâmple nimic dacă Ștefania nu va vrea să spună poezia pe care o știa binișor acasă, nu e nimic dacă Ștefania va sta pe scaun și nu va cânta. I-am spus și ei asta. Dar chiar a fost bine, Ștefania a cântat împreună cu ceilalți copii, poezia a spus-o cu puțin ajutor, destul de încet, dar a părut că se simte bine și nu s-a speriat de Moș Crăciun.
Când Ștefania era mult mai mică, de câteva luni, mă gândeam că nu o voi duce la serbare când e la grădiniță, că nu o voi expune unui stres așa inutil, mă gândeam eu că are timp să spună poezii și să cânte în fața unui public necunoscut, oarecum. Ei bine, mi-am dat seama apoi, că Ștefaniei îi prind bine astfel de experiențe, că ea e sociabilă, că îi place să cânte, să fie în mijlocul atenției. Și-a făcut o microlume la grădiniță, se simte iubită de doamnele educatoare, are cu cine se juca, merge cu plăcere acolo. Ea singurică îmi spune că vrea să mai stea la grădiniță, să se joace cu prietenii ei. E clar că ei îi place să fie acolo, deci ar fi fost o pierdere să nu o duc la serbare, mai ales că s-a întâlnit și cu Moș Crăciun.
Ce îmi pare rău este că nu am nimerit Calendarul de Advent. Pregătirile le-am făcut cam pe ultima sută de metri, iar dacă planificam o activitate, intervenea ceva și îmi dădea planurile peste cap. Erau zile în care abia găsea niște biscuiți sau fructe uscate în buzunarele Calendarului de Advent, iar de multe ori mă ajuta Alin să le pun acolo. Aveam multe idei, dar nu am reușit să le pun în aplicare. Mă consola gândul că avea activități la grădiniță, iar acasă făceam ce reușeam.
Ea oricum se bucura că petreceam timp împreună, chiar dacă nu făceam felicitări de Crăciun, oameni de zăpadă din mai știu eu ce, globulețe sau turtă dulce. De fapt, turtă dulce am făcut. Bucuria copilei era să găsească ceva în buzunarele Calendarului. La anul o să fie mai bine!
De Crăciun, Ștefania și-a dorit de la Moș Crăciun o mașinuță și un autobuz. Doar că am aflat cam târziu de dorința ei, după ce cumpărasem deja o bucătărie de jucărie de la Lidl. Am făcut-o și pe asta, deci. I-am cumpărat mașinuță și autobuz copilei, dacă asta își dorea să găsească sub brad. Vroia un cadou mov și un cadou roz. Caută deci și hârtie de împachetat așa colorată, ca să îi faci pe plac. Nu vroiam să o dezamăgească și Moș Crăciun, așa cum a dezamăgit-o Moș Nicolae care i-a adus fructe și biscuiți. Nu știu cine i-a băgat în cap Ștefaniei că Moș Nicolae aduce bomboane și ciocolată, iar copila mea a fost un pic dezamăgită că nu a găsit asta în ghetuțe. Așa că Moș Crăciun a fost mai atent. Mi s-a părut cam mult, totuși, să primească și bucătăria de jucărie. Mai ales că avea să mai primească cadouri și de la rude și de la nași și mai urma și Sfântul Ștefan. Las bucătăria pentru februarie, așadar, când e ziua ea.
Urmează, așadar, un an nou, un an în care aș vrea să mă bucur mai mult de ceea ce am, dar îmi doresc să vină și un frate/o soră pentru Ștefania. La mulți ani!
Părințeală 