Primele zile cu Andrei

A fost oribil să îmi știu copilul de doar câteva zile singur în spital. M-am simțit o mamă rea pentru asta. Apoi m-am simțit judecată, deși nu a fost să îmi fi spus cineva ceva mie din care să reiasă asta. Cred că a fost doar în mintea mea. Dar acolo, la Iași, mai erau copii abia operați singuri pe ATI în salon. Copii care aveau povestea lor, cu familii poate în altă situație decât a mea.

Am băiat de doi ani

Au trecut doi ani de atunci. De la nașterea lui Andrei. Mi-am amintit zilnic de cât de mult ne-am temut pentru el, și de cât ajutor am primit. Oameni cu har de la Dumnezeu au fost alături de noi și pentru asta le datorez o viață. Mi-am găsit resurse să scriu aceste rânduri, pentru mine, pentru el când va mai crește.

Venirea lui Andrei pe lume nu a fost chiar ușoară. Zilele de după naștere au fost de-a dreptul cu toate șansele să pic într-o depresie. Aveam totuși nevoie să fiu puternică. Să îmi țin prima dată băiatul în brațe ca să îl duc să îi facă ecografie și radiografie nu a fost tocmai ce îmi doream.

Ștefania învață să scrie și să citească, iar Andrei învață să vorbească

Cineva mă compătimea zilele trecute că îmi este greu cu doi copii, că e diferență mică de vârstă între ei doi (că sunt în aceeași minte!?!) și sigur abia aștept să îmi crească mari copiii. Nu. Nu aștept să crească mari copiii mei. Este una dintre cele mai frumoase perioade. Să o văd pe Ștefania cum începe să citească și să scrie, să îl aud pe Andrei cum începe să spună primele lui cuvinte, așa stâlcite…

Varicela a fost pe la noi

Luna ianuarie a fost luna vărsatului de vânt la noi. Am luat-o frumușel chiar de pe 1 ianuarie, când am văzut primele bubițe la Ștefania. A trecut ușor la amândoi copiii, dacă mă gândesc acum. La Andrei încă se mai vede ușor un semn în zona sprâncenei stângi.

Sunt cea mai rea mamă

Am ajuns și acest moment. Copila mea mi-a spus că sunt cea mai rea mamă. Asta pentru că nu i-am adus ceva de mâncare (biscuiți, covrig sau alte asemenea) în parc. Știam că va veni și acest moment.

Ștefania din nou la grupa mică

Ștefania merge din nou la grupa mică. După cum am mai spus în alt articol, copila a fost anul trecut, înainte să împlinească 3 ani, la grădiniță. Eu spun că a făcut față cu bine. Vorbea bine, nu mai avea de luni bune scutec (la grădiniță a avut un singur accident atunci, probabil așa au fost circumstanțele), dar ajungea cam greu să se așeze singură pe vasul de toaletă, se descurca să mănânce singură (dar îi plăcea să fie hrănită de doamnele educatoare, iar ele aveau răbdare să facă asta).

Din păcate, în toamnă a trebuit să îi schimbăm grădinița. Asta pentru că, grădinița la care mergea Ștefania era mai departe, la 2 stații de autobuz plus încă ceva de mers pe jos (dimineața o duceam în brațe uneori, chiar însărcinată fiind, îmi spunea că o dor picioarele), iar o dată cu venirea lui Andrei a trebuit să ne reorganizăm. Ar fi fost un pic greu cu trezirea mai devreme dimineață, cu scosul bebelușului afară indiferent de vreme. Am considerat că era prea obositor pentru toți. Așa că am trecut la grădinița din cartierul în care stăm. 

Mesaj către mine însămi

Poate părea greu la început. Puiul de om are nevoie de tine, să te simtă aproape. Nu are nevoi prea mari: doar să fii acolo lângă el, să îl hrănești, să îl iubești, să îl speli. Vrea să simtă iubirea ta, căldura ta, brațele tale, locul unde se simte în siguranță. Are nevoie să fii prezentă, să îl ții în brațe. Dar nu va fi mereu așa. Uite la copila mare care acum zburdă ca o căpriță în căutare de noi prieteni și joacă. El, în schimb, își rotește capul curios în jur, dă haotic din mâini și din picioare, regurgitează muuult, și obosește repede. Tu ești lumea lui. Vrea să fii acolo inclusiv când doarme.

O lună de când suntem patru

Astăzi e despre tine micuțul meu! Despre cum ai venit tu în viața noastră, să ne completezi familia. Am știut că mai vreau un copil, pe cât se poate un băiat, la scurt timp după ce am născut-o pe Ștefania. Și uite, că pe 28 august ai decis că e momentul să fii lângă noi, să fii o ființă distinctă de mine. Puțin cam devreme, dacă m-ai fi întrebat. Nu te-ai lăsat. Ai vrut să intri și tu în rândul sărbătoriților familiei din luna august. Adică de ce te-am sărbători pe tine în septembrie, când mama ta și tatăl tău sunt născuți în august, când aniversarea căsătoriei lor este în august?!? Dar atunci ai fost tu pregătit să vii pe lume. 

Mai pot puțin

Oare așa era și când eram însărcinată cu Ștefania? Pe ultima sută de metri să simt că nu mai pot, să nu mai am răbdare, stare, să mă enervez prea repede. 

Numărătoarea finală

Știți bancul ăla cu soțul  care vrea să ascundă ciocolata de soția însărcinată și o pune pe jos ca ea să nu ajungă? Am cam ajuns și eu acolo. Sunt ultimele săptămâni pe care le avem în trei. Sarcina a ajuns la 36 săptămâni și cândva pe la începutul lunii septembrie (sper nu cu mult mai devreme) o să îl avem în brațe pe Andrei. Îl așteptăm cu drag și cu speranța că va fi bine, într-un fel sau altul. Sunt ultimele zile pe care le petrec cu Ștefania, zile în care îmi fac programul după ea. Nu pot să cred că micuța mea va fi sora cea mare, draga de ea. Din păcate, însă, oboseala și căldura încep să își spună cuvântul și am ajuns la fundul sacului cu răbdare, iar de multe ori ajung să o reped pe Ștefania, fără să mă pot controla. Dar îmi pare așa de rău când o văd apoi supărată, cu lacrimi în ochi și o aud că mă întreabă de sunt nervoasă sau îmi spune că e supărată pentru că am țipat la ea.