Astăzi e despre tine micuțul meu! Despre cum ai venit tu în viața noastră, să ne completezi familia. Am știut că mai vreau un copil, pe cât se poate un băiat, la scurt timp după ce am născut-o pe Ștefania. Și uite, că pe 28 august ai decis că e momentul să fii lângă noi, să fii o ființă distinctă de mine. Puțin cam devreme, dacă m-ai fi întrebat. Nu te-ai lăsat. Ai vrut să intri și tu în rândul sărbătoriților familiei din luna august. Adică de ce te-am sărbători pe tine în septembrie, când mama ta și tatăl tău sunt născuți în august, când aniversarea căsătoriei lor este în august?!? Dar atunci ai fost tu pregătit să vii pe lume.
Era o zi frumoasă de marți, 28 august. Începutul zilei nu prevestea nimic, deși chiar în ziua aia abia așteptam să nu mai fiu gravidă. Programul, ca de obicei, în mare: trezirea, mic dejun cu Ștefania, parc, prânz, somn de amiază pentru Ștefania. Din burtică ai început să dai semne că vrei să ne cunoaștem. Dar programul a continuat, Ștefania a ieșit în parc cu Alin, iar eu am rămas să pregătesc cina și să mă odihnesc. Spre seară, naiva de mine credea că te mai poate ține înauntru cu niște no-spa. Noup, mi-am luat dosarul de analize, papuci și pijamale și am plecat la spital. Nu credeam că plec să nasc. Doar un control. Dar ce control, că aveam deja dilatație. Și uite așa, la 21:08 ai văzut lumina becului, ți-am auzit plânsul. Experiența nașterii a fost cam neplăcută, nu știam la ce să mă aștept. A fost total diferită față de nașterea Ștefaniei. Dar doamna doctor Calapod care mi-a urmărit sarcina m-a pregătit pentru ce avea să urmeze și a luat cele mai bune decizii la acel moment.
Încă e greu să-mi amintesc, să mă gândesc la primele tale zile pe această lume, pot doar să mă bucur că ești lângă noi și să sper că va fi bine. Să te asigur că va fi bine. Ești puternic, încă din burtică ai dat semne că ești vânjos, la cât de energic erai.
Primele zile acasă cu Andrei
Ștefaniei nu îi venea a crede când a văzut că intru în casă, cu Andrei în scoica de mașină. Nu se aștepta să vin atunci acasă. A tot fost în vizită la spital, l-a văzut pe Andrei câte puțin. Am îmbrățișat-o și am strâns-o în brațe cât de tare am putut, după o perioadă mare de timp în care nu am putut face asta. Ce mare mi se părea! Abia după câteva zile bune m-am obișnuit cu ea așa mare și mi se părea că a crescut exagerat de mult în zilele în care am lipsit de acasă. Brusc, ea nu mai era fetița mea mică, era fetița mare, surioara cea mare. S-a bucurat să îl aibă acasă pe fratele ei, l-a ținut în brațe cu ajutorul nostru. După câteva recomandări, îi pregătisem un cadou „din partea lui Andrei” pentru acest moment, o trusă de doctor. Ne-am gândit că asta o va ajuta să îi facă primirea noului membru al familiei și să nu îl vadă ca pe cineva cu care trebuie să concureze pentru atenția noastră. Dar se pare că, inevitabil, se întâmplă și asta. Deși e foarte atentă și iubitoare cu fratele ei, îi cântă, îi vorbește, îl alintă. Are momente când ne cere nouă mai multă atenție, o iau ca pe o dorință a confirmării că suntem acolo și pentru ea. Vrea să mergem cu ea la baie, să îi dăm noi să mănânce, să facem noi unele lucruri pentru ea, deși le poate face singură. Și desigur, vrea să ne jucăm cu ea. Și încerc să o înțeleg, deși uneori sunt epuizată. Poate e cam devreme pentru a mă simți deja obosită, dar aceste prime săptămâni au fost copleșitoare. Iar nevoia Ștefaniei de a fi din nou în centrul atenției noastre se simte, sentimentele ei răbufnesc. Seara, când ne spunem „noapte bună”, mă trage aproape de ea și mă ține într-o îmbrățișare continuă, o simt că nu mi-ar mai da drumul să plec de lângă ea, ar vrea să dorm în pat cu ea. A și spus că ar vrea să nu meargă la grădiniță, ci să stea acasă cu noi. Alin e cel care o duce dimineața, merge fără plânsete, deși uneori spune că ar mai vrea să doarmă (asta ține de cât de târziu se culcă). Dă dovadă de maturitate, uneori. S-ar bucura cred să o duc eu la grădiniță, dar așa cu siguranță ar fi mai grea despărțirea. Când o iau de la grădiniță e bucuroasă și vrea în parc, îmi povestește uneori frânturi din cum i-a fost ziua. Încă trebuie să mă obișnuiesc și eu cu noua grădiniță la care merge copila.
Cum e Andrei
E un băiețel minunat, cum altfel? Doarme, mănâncă, umple scutece, mai scâncește uneori, iubește să fie ținut în brațe, acolo unde doarme cel mai bine (ca acum). La o lună de la naștere a luat 1 kilogram în greutate, ceea ce e surprinzător de bine, având în vedere că a pierdut mult în primele lui zile. Practic, un kilogram l-a câștigat în 17 zile. După ce l-am născut cu 3400 grame, are acum 4400 grame. Și e mai lung cu 4 cm, are 56 cm după măsurătorile de ieri, când am fost la pediatru.
Părințeală 